BĂNESCU, Nicolae P. (născut la 16 decembrie 1878, în Călărași, Ialomița – azi Călărași și decedat la 10[1] septembrie 1971, în București)
Descriere: Nicolae Bănescu a văzut lumina zilei la Călărași, la 16 decembrie 1878, ca al treilea din cei 14 copii ai soților Petre și Ecaterina Bănescu, născută Drăgulănescu.
Situată în vechea vatră de romanitate din Sud-Estul României, zona din jurul orașului Călărași face parte din regiunea Dunării de Jos, a cărei frământată istorie în perioada bizantină avea să-1 preocupe și consacre pe savantul de mai târziu în lumea științifică.
Fiu de avocat, Nicolae Bănescu si-a petrecut copilăria la Găiești, iar studiile liceale la ”Sf. Sava” din București, centru de învățământ cu o veche tradiție în capitala țării, după absolvirea căruia s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a tinerei, pe atunci, Universități din București.
Mare istoric român și membru al Academiei Române, cercetător și profesor extrem de pasionat de cunoaștere științifică a trecutului, specialist de înaltă calificare în studiile bizantine și neogrecești, și-a făcut un scop din punerea în valoare a culturii și istoriei naționale.
Anii petrecuți la Craiova coincid cu debutul său în activitatea științifică, cu lucrări în domeniul literaturii antice grecești.
În ceea ce privește creația sa proprie, acesta a redactat memorii de război și lucrări de popularizare a istoriei. Printre ele se regăsesc Chipuri și scene din Bizanț, pagini dedicate unor personalități istorice naționale. De menționat este faptul că a fost discipol al marelui învățat Bogdan Petriceicu Hasdeu, dar și al lui Nicolae Iorga. Licența a obținut-o în anul 1901 în cadrul Universității din București, secția Litere.
Scriitorul Nicolae Bănescu, fiind și profesor de limba franceză, dar și traducător din limbile elină și latină, s-a axat pe studii variate, în special cele ale bizantinologiei europene. Profesorul universitar a fost autorul primului curs integral de istorie bizantină dintr-o universitate românească, remarcându-se prin modalitatea plastică de a evoca epoci.
Acest om al literelor s-a mai făcut remarcat și prin elocvența exprimării, prin memoria extraordinară de care a dat dovadă de-a lungul timpului, el având o vastă cultură generală.
Câțiva din dascălii pe care i-a avut la Universitatea din București i-au marcat cariera lui Bănescu pentru totdeauna. A fost discipolul lui Nicolae Iorga, Titu Maiorescu și B. P. Hasdeu. Destinul i-a hărăzit lui Nicolae Bănescu „o ieșire” din scenă de excepție. El a trecut în lumea celor drepți, în 1971, la 10 septembrie, chiar în timp ce la București se desfășura Congresul Internațional de Bizantinologie, eveniment ce adusese în România toată crema mondială a intelectualității.
Aruncat în anonimat în ultimii ani ai vieții, decesul său care a coincis cu evenimentul de marcă de la București i-a răzbunat într-un fel trecerea într-un con de umbră. „Este revelator în această privință discursul rostit cu ocazia înmormântării sale de către profesorul Paul Lemerle, membru al Institutului Franței și, pe atunci, Președintele Comitetului Internațional de Studii Bizantine. Se poate afirma că pentru anonimatul în care fusese aruncat de către evoluția politică a țării sale după anul 1948, Nicolae Bănescu a fost răzbunat într-o oarecare măsură: chiar și autoritățile aflate la originea acestui anonimat au fost puse în situația de a-l rupe: în ziua următoare funeraliilor savantului, într-o pagină interioară a unuia dintre ziarele centrale putea fi citit un articol despre <<O viață închinată științei>>, dedicat tocmai personalității savantului, plecat atunci din lumea celor vii. Pentru o presă strict controlată cum era cea din România acelor vremuri, care se apropiau de sfârșitul unei scurte și trecătoare perioade de dezgheț, faptul era însă ieșit din comun, impus de incidența unei situații de excepție, marcate de decesul unei personalități științifice chiar în orașul și în momentul când specialiștii breslei sale se aflau întruniți în Congres”, se notează în prefața Istoriei Imperiului Bizantin, volumul I.
Alături de Nicolae Iorga și Demostene Russo, Nicolae Bănescu este considerat unul dintre întemeietorii bizantologiei științifice românești, fiind apreciat în țară, dar și peste hotare.
Despre Nicolae Bănescu mai aflăm faptul că a înfruntat atât totalitarismul nazist, cât și cel comunist în momentele de răscruce ale țării. Către sfârșitul vieții, într-o atmosferă de teroare, după moartea lui Stalin, va reedita volume de texte proprii.
Marele istoric Nicolae Iorga nota: „Metoda pe care o întrebuințezi d-ta în toate cercetările (…) e simplă și bună, neavând nevoie de nici o îndreptare și prefacere. Totdeauna bine informat, pleci de la mărturia de viață, care se cheamă documentul. Nu lași la o parte nici o știre din vremea însăși în care au fost stările ori s-au petrecut faptele. Dar, cum ai un simț de umanitate, nu-ți închipui că orice document cuprinde adevărul și anume adevărul total. (…) Interpretarea se impune de la sine. D-ta ai putut face și aceasta. Căci nimic nu-ți era necunoscut”[2].
Când a împlinit 90 de ani, i s-a închinat un volum omagial din Revue des Études Sud-Est Européennes (RESEE), periodicul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, și a fost ales președinte de onoare al Societății Române de Studii Bizantine și al celui de-al XIV-lea Congres Internațional de Studii Bizantine de la București, din toamna anului 1971.
Studii: Școala primară din Găești (1885-1889); Colegiul ”Sf. Sava” din București (1889-1896); Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1896-1901); studii de specializare în filologie bizantină și neogreacă la München (1910-1912); doctor în Bizantologie (din 27 iulie 1914).
Profesia/Ocupația: istoric, filolog, om politic.
Activitatea profesională/Funcții: profesor suplinitor de greacă și geografie la Liceul ”I. C. Brătianu” din Pitești (1901-1904); profesor cu titlu provizoriu la Liceul ”Carol I” din Craiova, unde predă limbile română și greacă – ca materii principale și limba franceză – ca disciplină secundară (1904-1907); este silit să părăsească Craiova după ce se solidarizează cu țăranii răsculați din 1907. Spiru Haret îl numește revizor școlar la Argeș (1907-1911); inspector școlar în București și, concomitent, director și profesor la Liceul ”Dimitrie Cantemir” și profesor la liceele ”Matei Basarab”, ”Gheorghe Lazăr” și Colegiul ”Sfântul Sava” (1907-1910); după studii secundare şi universitare la Bucureşti, face o specializare în limba greacă şi literatura bizantină la Munchen (1910-1912); director de studii și profesor de istorie la Liceul Militar ”Mănăstirea Dealu” din Târgoviște (1912-1914); la Universitatea din München (1912-1914) se specializează în bizantinologie, iar doctoratul îl ia cu magna cum laudae (1914). Teza de doctorat este Die Entwiklung des griechischen Futurumus von der frühbyzantinischen zeit bis zue Gegenwart; participă la războiul balcanic în calitate de ofițer de rezervă (iunie-august 1913); este mobilizat ca locotenent la Regimentul 22 Infanterie în Primul Război Mondial (15 august 1916-1 iulie 1918, iar în perioada aprilie 1917-aprilie 1918, asigură funcția de director de studii la Liceul Militar din Dorohoi); profesor suplinitor la Catedra de limbă și literatură elenă a Universității din Iași (1918); profesor de istorie bizantină la Universitatea Daciei Superioare din Cluj/Universitatea Regele Ferdinand I (1919-1938) și la Universitatea din București (1938-1946, pensie); decan (1920-1921) și prodecan al Facultății de Litere și Filosofie a Universității Daciei Superioare din Cluj (1921-1923); rector (1923-1924) și prorector al Universității Daciei Superioare din Cluj (1924-1926); director al Teatrului Național din Cluj (1 ianuarie-31 decembrie 1928); președinte al Secției Cluj a Asociației Profesorilor Universitari (1929); membru corespondent al Secțiunii Literare a Academiei Române (10 iunie 1920) și membru titular al Secțiunii Istorice a Academiei Române (23 mai 1936-8 iunie 1948, îndepărtat, apoi reprimit, post-mortem, la 3 iulie 1990; director al Institutului de Studii Bizantine (1940-1948), al Institutului de Studii Sud-Estului European (1940-1948) și al Revistei Istorice (1941-1946); secretar al Secției de Istorie a Academiei Române (1941-1948); membru al Consiliului de administrație al SRR (octombrie 1944-februarie 1945); vicepreședinte al Academiei Române (8 iunie 1946-8 iunie 1948); director al Bibliotecii Fundației Universitare Carol I (7 decembrie 1946-9 februarie 1948); vicepreședinte de onoare al Asociației Internaționale de Studii Bizantine (1961), la Congresul de la Ohrida, reales, la Oxford; profesor emerit (1964); membru în comitetul de conducere al revistei ”Byzantion”, de la fondarea ei, şi vicepreşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale de Studii Bizantine (1961-1971); președinte de onoare al Societății Române de Studii Bizantine (1971).
Activitate politică/Funcții: membru PNL (iulie 1920); senator în Senatul României din partea Universității din Cluj (1930-1933).
Colaborări la publicaţii: în ceea ce privește legăturacu revistele culturale, putem spune că a publicat în multe publicații, inclusiv ”Analele Dobrogei”, unde, într-un studiu minuțios, a prezentat originile zonei maritime; corespondent oficial al României la publicația germană ”Byzantinische Zeitschrift” (1913-1964), cea mai importantă revistă de bizantologie din lume, întemeiată de Karl Krumbacher; în revista craioveană ”Ramuri”publică articole, comentarii, însemnări critice și articole semnificative despre biblioteca, teatrul, societatea și presa craioveană însumând 57 de articole. Mai colaborează la revistele: ”Convorbiri literare”, ”Revista istorică”, ”Neamul românesc literar”, ”Revista generală a învăţătorilor”.
Opera[3]: Nicolae Bănescu a scris mai multe studii și monografii remarcabile ale unor personalități de seamă românești: Daniel Philippide, Iordache Golescu, Gh. Lazăr, Gh. Barițiu, Grigore Pleșoianu, Ion Maiorescu(în colab. cu Vasile Mihăilescu). A publicat pagini despre Tudor Vladimirescu și a tradus din operele clasicilor. Cum ar fi: Gheorghe Baritz – Scrisori, 1908; Câteva scrisori ale lui Odobescu către Baritz, 1908; Gheorghe Baritz – rolul său în cultura naţională, Vălenii de Munte, 1910; O misiune a lui Miron Pompiliu, 1910; Viaţa şi scrierile marelui vornic Iordache Golescu, Bucureşti 1910; Iordache Golescu. Viaţa şi scrierile marelui vornic, Vălenii de Munte, 1910 ; Un capitol din istoria Mănăstirii Neamţului, Vălenii de Munte, 1910; Corespondenţa Familiei Hurmuzachi cu Gheorghe Baritz, Vălenii de Munte, 1911; Un poème grecque-bulgaire relatif a Pierre Boiteau de Valachie, Bucureşti, 1912; Ioan Maiorescu: însemnări de campanie (22 iun-08 aug 1913), (în colaborare), Bucureşti, 1912; Deux poètes bysantins inedits du XIII-e siecle, Bucureşti, 1913; Un Dascăl uitat: Grigore Pleşoianu, (în colaborare), Bucureşti, 1915; Contribuţii la istoria literaturii bizantine, 1915; O celebritate a ştiinţei româneşti, 1915; Die Entwicklung des griechischen Zeit bin zur Gegenwart, Bukarest, 1915; Cazul de la Liceul Militar din Mănăstirea Dealului, 1915; Rătăcirile ştiinţifice ale d-lui D. Rousos, 1916.
A scris numeroase studii de bizantinologie ce privesc teritoriile românești: Cele mai vechi știri bizantine asupra românilor de la Dunărea de Jos (1921); Les premiers témoignages bysantins sur les Romains de Bas-Danube (1922); Viața și opera lui Daniel (Dimitrie) Philippide: cartea sa despre pământul românesc (1924); Chipuri și scene din Bizanț (1927); Bizanțul și romanitatea la Dunărea de Jos (1938); Dobrogea bizantină (1938); Un problème d’histoire médiévale: création et caracètre du Second Empire Bulgare: 1185 (1943); O problemă de istorie medievală: crearea și caracterul Statului Asăneștilor: 1185 (1943); Les duchés byzantins de Paristrion (Paradounavon) et de Bulgarie (1946); L’Ancien État bulgare et les Pays Roumains (1947) ș.a.
Lucrări în domeniul literaturii antice grecești: Perșii lui Eschyl, Shakespeare şi Eschyl, Pasiunea iubirii în teatrul lui Euripide, Valoarea morală a tragediei Oedip la Colonos.
Traduceri: Euripide, Hecuba. Ifigenia în Aulis, introducerea traducătorului, Craiova, 1905; Plutarh, Viața lui Pericle, București, 1907.
Premii (Distincții): ”Coroana României” în grad de Cavaler; ”Răsplata Muncii pentru învățământ”; ”Bărbăție și Credință”, clasa I; ”Avântul Țării” și ”Medalia Jubiliară” (toate în perioada 1920-1939); în 1964, primeşte titlul de profesor emerit; Cetățean de onoare post-mortem al Municipiului Călărași, prin H.C.L. nr. 68/1995.
Alte: corespondent oficial pentru România al prestigioasei publicații științifice müncheneze Byzantinische Zeitchrift (1913-1964); membru de onoare al Societății de Studii Bizantine din Atena (1919); Doctor Honoris Causa al Universității din Atena (1937).
Referințe critice: l-au apreciat istoriculTudor Teoteoi, (”N. Bănescu și sinteza sa de istorie bizantină”, în Bănescu, Nicolae, Istoria Imperiului Bizantin, vol. 1,ediție îngrijită de Tudor Teoteoi, Editura Anastasia, București, 2000, pp. 5-28); istoricul Nicolae Iorga; prof. univ. dr. Mircea Regneală, prof. Nicolae-Șerban Tanașoca și dr. Dinu Țenovici (cuv. înainte în lucrarea Nicolae Bănescu: bibliografie, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, București, 2010); istoricul și arheologul Constantin Daicoviciu, unul dintre studenții săi.
Surse bibliografice:
CRIȘAN, Gheorghe, Piramida puterii. Dicționar de oameni politici și de stat, generali și lideri religioși din România, vol. 1 (A-L), Editura Lumina Tipo, București, 2018, p. 152.
Nicolae Bănescu: bibliografie, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, București, 2010.
BĂNESCU, Nicolae, Istoria Imperiului Bizantin, volumul I, ediție îngrijită de Tudor Teoteoi, Editura Anastasia, București, 2000.
TANAȘOCA, Nicolae Șerban, Balcanologi și bizantiniști români, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, pp. 93-117.
TUDOR, Constantin, Județul Călărași, Editura ”Pământul”, Călărași, 1995, p. 122.
ŢARĂLUNGĂ, Ecaterina, Enciclopedia identității românești. Personalităţi, Editura Litera, București, 2011, p. 78.
OPRIȘ, Ioan, Istoricii și securitatea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, pp. 631- 632 și p. 636.
Enciclopedia Istoriografiei Româneşti, Editura Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp. 50-51.
Dicționarul General al Literaturii Române, vol. I, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004, pp. 441-442.
Dicţionar de personalităţi dobrogene, vol. 1, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2004.
Dicţionarul personalităţilor doljene, Editura Aius, Craiova, 1999, pp. 24-25.
PREDESCU, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea. Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Ediţie anastatică, Editura Saeculum I.O.; Editura Vestala, Bucureşti, 1999, pp. 76-77.
IONESCU, Șerban N., Dicţionarul panoramic al personalităţilor – România: Secolul XX, Editura Victor Frunză, Bucureşti, 2006, p. 41.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_B%C4%83nescu
https://adevarul.ro/locale/calarasi/povestea-celui-mai-mare-savant-roman-bizantinolog-nascut-calarasi-1_52f3b73fc7b855ff5620bdc1/index.html (7 februarie 2014, articol de Ionela Stănilă)
http://www.aman.ro/files/digitale/personalitati_doljene/personalitati/B/banescu%20nicolae.pdf
https://adevarul.ro/locale/pitesti/marele-carturar-nicolae-banescu-unuldintre-cei-mai-straluciti-bizantinologi-europa-fost-dat-afara-comunistidin-academia-romana-1_593512435ab6550cb8cc9617/index.html (6 iunie 2017, articol de Denis Grigorescu)
http://cachescan.bcub.ro/2008_05_28/nicolae_banescu_biobibliografie.pdf
http://ziarullumina.ro/bizantinologul-craiovean-nicolae-banescu-22481.html (20 septembrie 2010, articol de Adrian Boldișor)
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/ziua-dobrogei/nicolae-banescu-cel-mai-liber-dintre-oamenii-liberi-cel-mai-uman-dintre-oameni-679918.html (12 decembrie 2018, articol de Emilia Crețu)
http://www.uniuneascriitorilor-filialacluj.ro/detalii_membrii_1033_BANESCU-Nicolae.html
https://dexonline.ro/definitie/B%C4%83nescu
http://www.bcub.ro/cataloage/arhiva-stiati-ca/nicolae-banescu
http://www.primariacalarasi.ro/index.php/despre-calarasi/galeria-cetatenilor-de-onoare
Sursa foto: https://www.google.ro/search?q=banescu,+nicolae,+p.,+calarasi&tbm
[1] Ecaterina Țarălungă menționează ziua morții 11 septembrie, în Enciclopedia identității românești. Personalităţi, Editura Litera, București, 2011, p. 78.
[2] A se vedea URL: http://ziarullumina.ro/bizantinologul-craiovean-nicolae-banescu-22481.html
[3] A se vedea Nicolae Bănescu: bibliografie, Biblioteca Centrală Universitară ”Carol I”, București, 2010 pp. 1-147.