ELEFTERESCU, Aurel (născut la 26 noiembrie 1916, la Călăraşi şi decedat la 17 iulie 1990)
Descriere: despre Aurel Elefterescu aflăm de la profesorul Ilie-Ştefan Rădulescu, personalitate marcantă şi un excepţional om de litere:
„Născut la 26 noiembrie 1916 (n.n.), fiu al eminentului învăţător Mihail Elefterescu – care mi-a fost dascăl, avocatul Aurel Elefterescu a cochetat, încă din tinereţe, cu muzele, probându-şi vocaţia în nuvele şi schiţe… Mai târziu, după război, s-a dedicat cu trup şi suflet, nu poeziei epice, ci artei ”spectacolului de teatru”… Asumându-şi, în mod strălucit – mai mult de 30 ani -, rolul de regizor şi de îndrumător (cu deosebire al echipei [pilot] de teatru a Casei de Cultură), Aurel Elefterescu şi-a propus ca – în lipsa unui teatru profesionist local – să pună bazele unei mişcări teatrale de amatori talentaţi, pe care să o ridice (printr-o atentă selecţie şi şlefuire scenică) la nivelul instituţiilor artistice de profil – teatrul oferindu-le călărăşenilor – în acea vreme – nu numai un respect şi veritabil prilej de bucurie şi de înălţare spirituală, ci şi de evadare din cotidian şi din cenuşiul vieţii de provincie…
După debutul răsunător (1946) cu piesa de teatru ”…Escu”, de Tudor Muşatescu, obiectivul central al regizorului îl constituie realizarea unui repertoriu solid, compus din opere de valoare din dramaturgia naţională şi universală, ceea ce i-a pretins (în afara obligaţiilor de serviciu şi a celor familiale) o muncă titanică, neremunerată, care, dublată de dăruire şi pasiune, se va concretiza, în numai primii 20 de ani de activitate, în cele peste 500 de spectacole puse în scenă, precum şi în peste 100 de premiere”.
Tot de la prof. Ilie-Ştefan Rădulescu (în articolul Teatrul popular din ţară, în ”Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos”, XVIII, Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi, 2001, p. 80) aflăm că „După al doilea război mondial, mai precis din 1946, avocatul Aurel Elefterescu pornea, generos şi entuziast, să initieze, ca regizor, o mişcare teatrală prodigioasă prin durată şi continut, căreia îşi va dedica, cu o generozitate exemplară, întregul său timp liber, până spre sfârşitul vietii. Echipa-nucleu a acestei mişcări avea să pună în scenă, pentru prima oară <marcând debutul unei stagiuni ce va deveni, cu timpul, pennanentb comedia de mare succes ”Escu”, de Tudor Muşatescu, din distributia căreia făceau parte Barbu Mihăilescu, Florin Dumitrescu, Cicerone Ionescu, Rafael Demayo, Constantin Caracaş, Aurel Bobeş, Jeni Ionescu, Lucia Mihăilescu, Vaii Corello, Dumitru Dădârlat, Ilie Dumitrescu, Stela Ştefănescu, Ion Atodiresei, Mia Ştefănescu. Premierele anilor următori (cu ”Tache, Ianke şi Cadâr”, de Victor Ion Popa, ”Călugărul din vechiul schit”, de Tudor Muşatescu, ”Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu, ”Generatia de sacrificiu”, de Ion Valjan, şi altele) vor adăuga scenei călărăşene noi slujitori ai Tholiei: Sonia Zenin, Gică Negulescu, Valentin Romano (Dain), Tică Penciu, Aurel Giurcă, lea Popescu, Marin Giurcă, Gică Filipescu, Filofteia Dogaru, Sofia Susan, Irina Rădulescu, Ileana Gaciu, Ana Negreanu, Aurel Şerbănescu, Ilie Miţa, Alexe Oprescu, Vasile Mihalache, Iolanda Dain, George Grigorescu ş.a.(din rândurile cărora, unii şi-au ales cariera de actori profesionişti: Dimitrie Dunea, Cicerone Ionescu, Valentin Dain, alţii alegând lumea peliculei cinematografice: Dumitru Dădârlat, Ion Budişteanu, Sevastian Antonescu ş.a.)”[1].
Studii: frecventează Şcoala elementară şi Liceul ”Ştirbei Vodă” (azi, Colegiul Naţional ”Barbu Ştirbei”) în Călăraşi; Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti.
Profesia/Ocupația: avocat, regizor de teatru.
Activitatea profesională/Funcții: după terminarea facultăţii, revine în Călăraşi înscriindu-se în Barou; imediat după război îşi reia profesia de avocat în Baroul Ialomiţa la Călăraşi, continuând să publice din ce în ce mai puţin; această renunţare, se pare că, se datorează unei noi pasiuni, aceea de regizor de teatru, pasiune care îl va consacra definitiv în teatrul călărăşean; de numele său este legată adevărata mişcare teatrală a Călăraşiului; încă din 1946 a reuşit să formeze o primă echipă de teatru care a debutat cu piesa ”Escu”, de Tudor Muşatescu; au fost puse în scenă peste 200 de premiere care au fost jucate în peste 2000 de spectacole, sub îndrumarea sa, formaţiile de teatru călărăşene obţinând succese deosebite la nivel regional şi naţional. A jucat alături de prof. Ilie-Ştefan Rădulescu, în piese precum: ”Şoc la mezanin”, de I. D. Şerban, ”A doua faţă a medaliei”, de I. D. Sârbu.
Datorită efortului şi talentului său de regizor, echipa de teatru din Călăraşi a devenit, în 1961, primul teatru de amatori cu stagiune permanentă, iar în 1963, primul Teatru Popular din România. Din 1963 Teatrul Popular din Călăraşi poartă numele ctitorului şi părintelui său, Aurel Elefterescu.
Colaborări la publicații: încă din liceu colaborează la presa locală, ca mai târziu, să se alăture unor tineri care editau la Silistra revista ”Festival”; printre aceştia se aflau şi poeţii Vasile Culică, George Danubia, Mircea Papadopol, etc.; în această revistă Aurel Elefterescu a publicat schiţe şi nuvele atrăgând atenţia mai multor personalităţi care i-au remarcat talentul literar. În puţinul timp liber pe care îl mai avea a lucrat la o monografie a teatrului călărăşean, care avea ca generic titlul ”Acei oameni minunaţi şi visurile lor înflăcărate”; a început să o publice în serial în presa locală însă a rămas nefinalizată întrucât a trecut în nefiinţă în 1990.
Premii (Distincții): Premiul I pe ţară la Bienala de Teatru din 1958 cu piesa ”Gaiţele” de Alexandru Chiriţescu; 1962 – Premiul III pe ţară cu ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale (pentru aceste două spectacole a obţinut Premiul I pentru regie); Premiul al II-lea pe ţară cu piesa ”Nila”, de Salinski; Premiul I pe ţară cu piesa ”Băiatul cu floare”; Premiul al II-lea pe ţară cu ”A treia ţeapă”, de Marin Sorescu, la a doua ediţie a Festivalului naţional ”Cântarea României”; i-au fost recunoscute, postum, după 1990, meritele excepţionale în edificarea, postbelică, a teatrului călărăşean de amatori, ajuns, datorită Domniei Sale, la o celebritate nicicând visată. Din 2003, va fi distins şi cu titlul de ”Cetăţean de Onoare” (în urma memoriului prof. Ilie-Ştefan Rădulescu, cu ocazia lansării cărţii despre istoriei teatrului călărăşean), conform H.C.L. nr. 263/2003.
Referințe critice: ziarul ”Zori noi” din 23 iunie 1956; ”Ialomiţa liberă” din 18 noiembrie 1947; ”Steagul Roșu”din 25 iulie 1958, din 18 decembrie 1962 şi din 13 noiembrie 1964; ”Magazin”din 12 ianuarie 1963; ”Tribuna Ialomiței” din 24 mai 1975 şi din 28 iunie 1975; prof. Ilie-Ştefan Rădulescu (Istoria ilustrată a mişcării teatrale călărăşene şi a primului teatru popular (neprofesionist) din România (1946-2003), Editura Agora, Călăraşi, 2003); Idem, Teatrul popular din ţară, în ”Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos”, XVIII, Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi, 2001, pp. 79-82.
Surse bibliografice:
MITULESCU, Constantin, Valori călărăşene: Panait Ion Panait, Aurel Elefterescu, Florenţa Albu, în ”Evenimentul”, anul VI, nr. 41(252), 2005, p. 15.
https://adevarul.ro/locale/calarasi/personalitatea-lunii-noiembrie-avocatul-aurel-elefterescu-omul-viata-teatrului-malul-borcei-1_5be17079df52022f75366637/index.html (6 noiembrie 2018, articol de Ionela Stănilă)
http://www.primariacalarasi.ro/index.php/despre-calarasi/galeria-cetatenilor-de-onoare
Sursa foto: Muzeul Dunării de Jos Călăraşi
[1] Ilie-Ştefan Rădulescu, Teatrul popular din ţară, în ”Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos”, XVIII, Muzeul Dunării de Jos, Călăraşi, 2001, p. 80.