ILIESCU, Ion A. (născut la 3 martie 1930, în Olteniţa, judeţul Călăraşi)

Descriere: fiul lui Alexandru Iliescu şi al Mariei (născută Dumitru Toma), Ion Iliescu s-a născut în Oltenița, un orășel din județul Călărași, unde și-a petrecut copilăria și a urmat primii doi ani ai cursurilor școlii primare, pe care le continuă la București. Tot aici, urmează cursurile gimnaziale şi liceale, fiind, succesiv, elev al liceelor ”Industrial-Polizu”, ”Spiru Haret” şi ”Sfântul Sava”.

Alexandru, tatăl lui Ion Iliescu a fost un comunist ilegalist. În decembrie 1931, a plecat clandestin în URSS, unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist Român ținut la Gorikovo (lângă Moscova). A mai rămas în Uniunea Sovietica încă patru ani. La întoarcerea în țară a fost condamnat la închisoare, unde a și murit.

La vârsta de un an, Ion Iliescu a fost abandonat de mama lui naturală, Maria Dumitru Toma (de origine bulgăroaică), care nu s-a interesat niciodată de soarta lui. La scurt timp, Alexandru Vasile Iliescu s-a recăsătorit, cu Maria P. Iliescu, care l-a crescut pe Ion Iliescu.

După absolvirea Liceului ”Spiru Haret” din București, în 1949, a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic București, iar apoi cu sprijinul Anei Pauker, la Institutul Energetic din Universitatea din Moscova. În timpul șederii sale la Moscova a fost secretar al ”Asociației studenților români”. Se credea că îl cunoștea pe Mihail Gorbaciov, cu toate că atât Ion Iliescu cât și Gorbaciov au negat în repetate rânduri acest lucru. Cu toate acestea, în 1990, în revista Paris Match s-a speculat că Nicolae Ceaușescu credea că ar fi existat o conexiune între cei doi, deoarece în timpul vizitei lui Gorbaciov în România din iulie 1989, Iliescu a fost trimis în afara Bucureștiului pentru a preveni orice contact între cei doi. Iliescu este căsătorit din 1951, dar nu au avut niciun copil.

Studii: frecventează Şcoala primară nr. 2 din Olteniţa (1936-1938, clasele I şi a II-a) şi Şcoala primară nr. 45 ”Regina Maria” din Bucureşti (1938-1941, clasele a III-a, a IV-a şi a V-a complementară); Liceul Industrial nr. 1, Secţia ajustaj, Bucureşti (1941-1943), Colegiul Naţional ”Sf. Sava”, Bucureşti (1943-1944, claa a III-a seral), Liceul ”Spiru Haret”, Bucureşti (1944-1948) şi Colegiul Naţional ”Sf. Sava”, Bucureşti (1948-1949); Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1949-1950), continuată la Facultatea de Hidroenergetică a Institutului Energetic din Moscova, cu specializarea Hidroenergetică (octombrie 1950-decembrie 1954).

Profesia/Ocupația: inginer energetician şi om politic.

Activitatea profesională/Funcții: inginer proiectant la Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din Bucureşti (ianuarie-septembrie 1955); în perioada 1979-1984 a condus Consiliul Naţional al Apelor, participând la elaborarea unor studii privind gospodărirea şi utilizarea resurselor de apă ale ţării (în 1984 a fost demis); preşedinte al Federatiei Române de Caiac-Canoe (1980); director la Editura Tehnică din Bucureşti (iunie 1984-22 decembrie 1989).

Altele: membru de onoare al AOSR şi al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma; mediator de Onoare al Corpului Profesional al Mediatorilor din România (septembrie 2015).

În declaraţia din 20 decembrie 2004, din ultima zi a celui de-al doilea mandat constituţional, Ion Iliescu a prezentat un bilanţ al perioadei 2001-2004 cuprinzând principalele realizări ale celor 4 ani: consolidarea statului de drept şi a democraţiei, redresarea economic şi socială prin revenirea la principiul creşterii economice şi, pe această bază, ameliorarea condiţiilor de viată ale cetăţenilor; reforme pentru modernizarea ţării şi accesul în lumea valorilor democraţiei şi ale progresului contemporan, integrarea europeană şi euro-atlantică, respectiv primirea României în NATO şi finalizarea cu success a negocierilor de aderare la UE şi, ca un corolar al tuturor demersurilor, reconcilierea naţională, pacea şi stabilitatea socială, debirocratizarea instituţiilor statului şi sporirea funcţionalităţii acestora, lupta împotriva corupţiei, consolidarea societăţii civile, implementarea spiritului comunitar european şi raportarea la valorile practice ale acestuia.

Activitate politică/Funcții: Ion Iliescu s-a afirmat de tânăr în viaţa publică. În 1948, ca elev, s-a numarat printre fondatorii Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România (UAER). În 1956, Ion Iliescu a fondat Uniunea Asociaţiilor Studenţilor din România (UASR). A participat la mişcarea studenţeasca internaţională în diverse foruri şi organisme ale acesteia, ca reprezentant al studenţimii române.

Membru  UTC (din august 1944) şi a Tineretului Progresist (1945); membru PRM/PCR (1953-1989), apoi FSN (22 decembrie 1989-20 iunie 1990), PDSR (1996-2000) şi PSD (din decembrie 2004); voluntar în brigada de muncă ”Vasile Roaită” pe Şantierul naţional al căii ferate DÜRES-ELBASAN din Albania (1947); secretar pentru compartimentul sportiv (martie 1948), apoi organizatoric al Comitetului Naşional al UAER (toamna 1948-martie 1949); membru al CC al UTM (21 martie 1949-30 iunie 1956) secretar al Comitetului unional al studenţilor şi aspiranţilor români aflaţi la studii în URSS (1952-1954); membru al Biroului CC al UTM (1 august 1954); secretar al CC al UTM (30 iunie 1956-28 martie 1960); reprezentant la  UIS, la Praga (septembrie 1955-iunie 1956); preşedinte al Comitetului de organizare al asociaţiilor studenţeşti din RPR (15 august 1956); deputat de Bucureşti, Cluj, Ilfov, Iaşi şi Vrancea MAN (3 februarie 1957-17 martie 1985); secretar al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (1957-1965); secretar cu probleme sportive, apoi preşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din RPR (10 martie 1957-1960); adjunct (1960-1962) şi şef al Secţiei de propagandă a CC al PRM/PCR (31 martie 1965-1967); adjunct al şefului Secţiei de învăţământ şi sănătate din Direcţia de Propagandă şi Cultură a CC al PMR (1962-31 martie 1965); membru supleant (24 iulie 1965-12 august 1969) şi membru al CC al PCR (12 august 1969-22 noiembrie 1984); prim-secretar al CC al UTC şi ministru pentru Problemele Tineretului (9 decembrie 1967-22 februarie 1971); membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR (12 august 1969-23 noiembrie 1979); membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970); secretar cu propaganda al Comitetului de Partid al Judeţului Timiş şi vicepreşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular judeţean Timiş ((1971-1974); prim-secretar al Comitetului de partid şi preşedinte al Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Iaşi (9 noiembrie 1974-21 august 1979); membru al Consiliului de Stat (30 martie 1979-28 martie 1980); preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor (28 august 1979-16 martie 1984); preşedinte al Comitetului Frontului Salvării Naţionale (CFSN, 22 decembrie 1989), al Biroului Executiv al Comitetului Frontului Salvării Naţionale (CFSN, 27 decembrie 1989-13 februarie 1990) şi al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN, 13 februarie-9 iunie 1990); preşedinte al partidului FSN (8 aprilie-5 iulie 1990); preşedinte al României (20 iunie 1990-29 noiembrie 1996; 20 decembrie 2000-20 decembrie 2004); preşedinte al CSAT (13 decembrie 1990-29 noiembrie 1996 şi 20 decembrie 2000-20 decembrie 2004); preşedinte al PDSR (17 ianuarie 1997-19 decembrie 2000); senator PDSR (3 noiembrie 1996-26 noiembrie 2000) şi PSD de Bucureşti (28 noiembrie 2004-30 noiembrie 2008); lider al grupului parlamentar al PSD din Senat (noiembrie 1996-noiembrie 2000 şi decembrie 2004-noiembrie 2008); preşedinte de onoare al Confederaţiei Naţionale a Revoluţionarilor din România (3 decembrie 1996) şi al Blocului Naţional al Revoluţionarilor (6 decembrie 2003, reales la 4 mai 2012); preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Franţa (februarie 1997-noiembrie 2000); preşedinte al Fundaţiei Române pentru Republică şi Democraţie (1997); preşedinte al Colegiului Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (din 2005); preşedinte al Institutului Social Democrat ”Ovidiu Şincai” (de la 14 iunie 2005); preşedinte al Consiliului de onoare al PSD (15 martie 2006); preşedinte de onoare al PSD (de la 10 decembrie 2006); preşedinte al grupului de reflecţie al stângii româneşti ”Clubul de la Bucureşti” (25 februarie 2009).

Pe durata mandatului de şef al statului a efectuat 115 vizite oficiale şi de stat în străinătate şi a primit la Bucureşti mai bine de 70 de şefi de stat sau de guvern străini.

Colaborări la publicații: este autor a numeroase studii, articole şi comunicari aparute în reviste de specialitate, multe dintre acestea cunoscând dezvoltări succesive în carţile pe care le-a publicat.

Opera: Mesajul la investirea în funcţia de preşedinte al României. [s.l.], Editura Fundaţiei Dimineaţa, 1992; Probleme globale. Creativitate (1992); Revoluție și reformă, Editura redacției publicațiilor pentru străinătate, 1993; Revoluţie şi reformă (ediţie revizuită), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994; România în Europa şi în lume (1994); La Roumanie à l’heure de la vérité, Éditions Henri Berger, Paris, 1994; Toamnă diplomatică: septembrie-decembrie 1994, Editura Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 1995; Momente de istorie, 3 vol., Editura Enciclopedică, Bucureşti 1995-; Revoluţia trăită

[decembrie 1989: stenograma convorbirii cu membrii comisiei senatoriale pentru
cercetarea evenimentelor din decembrie 1989: mesaje şi alocuţiuni la a cincea
aniversare a Revoluţiei Române, Editura
Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 1995; Aufbruch nach Europa: Rumänien – Revolution
und Reform 1989 bis 1994. Köln, Böhlau, 1995; Dialoguri româno-american, Editura Nemira, Bucureşti, 1996; Probleme globale, creativitate, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1996; Viaţa politică
între violenţă şi dialog, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1998; Încotro – societatea românească? (Editura MondoMedia,
Bucureşti, 1999; şi versiune itliană); Renaşterea speranţei, Editura MondoMedia, Bucureşti,
2001; Revoluţia română: [din decembrie
1989]